 |
| Claude Monet - Primavara (1872) |
Când vantul scutură salcâmii
In freamăt lung, cu-aromă dulce,
Prin primăvara ce se duce
Incet spre vară ca-ntr-un vis;
Mă-ntorc in inima-mi sleita
De-o iarnă lungă, mult prea tristă,
Cu nopti prea reci si zile oarbe,
De izgoniri din paradis.
Mă-ntorc să o hrănesc cu simțuri
Trezite nou din hibernare,
De mii de păsări legănate
In ramuri verzi, de vânt tihnit;
S-o oblojesc cu noi senzații
De viață tanără ce-ncepe
Să construiască zori de vară
Peste pământul odihnit.
In seara linistită, dară,
M-asez pe vârf de deal in pace,
Să urmaresc cum viața-si face
O țesătură de infinit;
Si-adulmec vântul ce-mi aduce
In freamăt lung, aromă dulce,
Caldură-n inimă si-n vise:
Simțiri de suflet dezmorțit.
