La teatru

Jeanne Hospod - Papușă

In ițe atârnă o papușă

Inertă, statică, apusă,
Cu haine vii și-alură tristă,

Vopsită-n zâmbet cald.

Un reflector ușor ridică,

Perdeaua groasă de-ntuneric.

Și-alungă stratul greu de iluzii,

Ce-o apasă zi de zi in tăcere.

Lumina chipul ii surprinde,

Și-arată o față de durere,

Ce încet-încet așterne o masca:

Destin pensat, fardat, himeric.

Ridică lent, sfios și greu,

Un cap de vise plin, și spune:

Eu sunt actorul vieții mele

Am roluri mii și, interpretând,

Ma joc de-a viața, râd plângând.

Și în decorul ei m-ascund

De-o inimă ce tot îmi strigă:

Oprește o clipă pantomima!

 În pace stai și cu a ei lumină,

Să vezi ca ițele le tragi doar tu!

Dar tu privești ca spectator,

În scaun infundat și evitând,
Ca și cum n-ai fi tu acela

Ce joacă-n ite ignorând
Că numai tu detii puterea.

Și forța de-a te elibera

De-o viata falsă, de carton,
În care roluri te doboară
Când negi ca tu ai fi stăpanul
Ce-alege: piesă, replici, ton.