 |
| (c) Roxy - Fara titlu (2012) |
Un om a plecat azi, si intr-o zi.
Pe drumul gri al fiecarei zi,
In cautare de-un rastimp,
Ce nu exista.
Cu ora-n gand si ceasu-n minte,
Din ganduri impletit-a realitate.
Vanand noroc, vise sintonizate,
Porni, privind doar inainte.
Mergand, poteca gri a strabatut.
O cale, fara scop si destinatie
Bogata in repere si distractie,
Ce-n tara timpului l-a dus, cam abatut.
Acolo intr-un colt vazu o casa,
In care timpul disparea, si-i pasa
De timp sa scape, si de asteptari mioape
Si amare, pentru un destin atat de scurt.
In casa, inchis in ganduri, coplesit
De drumul lung, si obosit,
O poarta ferecata a gasit.
Cu lacat greu, turnat, monotelist.
Privind-o, poarta insa s-a deschis.
"Spre-o lume noua, alt taram!", isi spuse.
"Durerea ma despica, prin perceptii
Si mi-e frica, de demoni in oglinzi".
Alunecand, prin timp patrunde
Si simte-o trecere eterna, un vis de fum.
Ocean de cautari de viitor zadarnic,
Prin care sigur uiti sa-l simti pe-acum.
Plonjeaza optimist, prin el inoata,
Fluid, cu mintea-n alte emisfere.
In propriu-i spatiu fara timp ajunge,
Uimit de tot si de a lui putere.
Din apa apare iar, si-n oglinda-i se uita.
Sub valuri de timp si regrete ajunge.
O noua cascada de lacrimi aduce, si-aude.
Ca el nu e coaja, ci miezul.
E omul din el, cel ce masca ii smulge!
