Zeita Gheea

Gheea si Uranus (creta pe tabla)

     Se povesteste, in legenda, ca lumea noastra cea de astazi: pamantul - plin de flori si fructe, cu rauri limpezi si izvoare - soarele, luna, ziua, noaptea si vanturile, sufland repezi, n-au fost intotdeauna astfel. Lumea intreaga era-n haos, haos invartejit si negru, fara hotare, fara forma. Insa, precum cantau poetii, din haos s-a desprins pamantul. Pamantul nostru larg si darnic. Iara pamantul rupt din haos era insasi zeita Gheea.

     Dragostea a unit pe Gheea cu cel dintai barbat, Uranus. si el, Uranus, era cerul, cerul inalt si plin de stele. Ce mult isi iubea Geea sotul!... Nu mai putin o indragise Uranus pe sotia lui. Ca sa-i arate dragostea, zeul ii asternea pe frunte cununi de aur si lumina, atata timp cat era ziua, si noaptea o invaluia intr-o hlamida albastruie, plina de astri lucitori. O dezmierda cu ploi si vanturi, si nu se satura sa-i spuna ca ea va fi mereu a lui, cat o sa fie lumea lume.

Iar ea se impodobea pentru Uranus si isi punea vesminte scumpe, pe care le teasea anume din frunze si din ierburi verzi. Isi presara in par miresme din cele mai alese flori. Si il privea cu ochii limpezi, stralucitori si azurii, ai lacurilor de clestar.

Fragment din "Zeita Gheea" -  Alexandru Mitru, Legendele Olimpului