Prin iadul mintii

Hieronymus Bosch - Grădina cu delicii (fragment; circa 1460)

În zgomot infernal, ilogic,

Din pace alunec fară știre

Și mă găsesc de închid ochii

Adânc în iadul minții.

Acolo recunosc un diavol,

Fantasmă ce legați ne ține,

In suferința grea, mascată,

De ego; alter...un fals sine.

Mi-e greu dar, totuși, paradoxul,

Mă-mpiedică să știu de mine,

Căci mii de vieți de-acum trecut-au

Și am uitat că-n pace-i bine.

Dar, parca mă trezesc, îmi pare,

Din cand în cand, mă simt in mine,

Și-un gând că totuși e speranță,

Are putere și mă tine.

Iar de ramăi atent în stare

O simți, căci ea e doar în tine

Ești tu, cel ce cere iertare,

Iertandu-se intai pe sine.