Mă tulburi

Gustav Klimt - Sarutul (1907-1908)

 În noaptea care începe,

Sub luna care crește

Din foșnet de pădure,

Mă tulburi ca pe-o apă

În care arunci o piatră,

Stârnind nisip de gânduri,

Dorinţe, rime, rânduri

Și unde, unde multe,

De dragoste cu patimi.

Pe iarba nouă verde

Întinși stăm împreună,

Iar focul ce ne-adună

Din zi în noaptea blândă,

Tovarăș ni-i la veghe,

Și-oracol neîndoielnic

Al regăsirii noastre,

Preconizând sărut.

La focul care arde

Încet să ne-ncalzească

De noaptea ce s-așterne

Prin văile eterne,

Spre-a pielii suprafaţă

Trimiţi fiori de gheaţă

Sau foc, vulcan, erupţie!

Cu-atingerile-ţi tandre

Mă tulburi și-n percepţie.

Mă tulburi ca pe-o apă

În care-azvarli o piatră.

Iar piatra adânc ajunge

Prin volbură strapunge

O apă clară, lină,

Ce-asteaptă cristalină

Să fie tulburată

De-o piatra aruncată

În jocul pasiunii

Jucat sub raza lunii

În noaptea parfumată

De vânt cu flori de vară.