De vrei

Al Neaimi - Iubitii neconditionali

De vrei, aș vrea să mi te-apropii

Să îți șoptesc lângă ureche

Că nu cred că mai este în lume

Ca tine să-mi facă pereche.

De vrei, te-aș vrea aici cu mine

Să-ți spun cât de iubesc de tare

Și că în lume nu se află

Măsura care să conceapă

Ce simt când te iubesc pe tine.

De vrei, aș vrea să-mi vii alături

Să-mi mângăi inima intr-o privire

Să simt în suflet domolire,

Și că mă pierd într-o simțire,
Că pot să dau și eu iubire.

Banalul din noi

Diana Durr - All wrapped up in you (2005)

Deși lângă tine adorm în noapte

Te caut într-una prin neguri de șoapte

Ce-apar și dispar uneori și subit

Simt că mi-e teama. De ce am nevoie,

Să fiu iar senină că te afli iubit?

Deși lângă mine, tot simt că-mi lipsești

Pe luciul oglinzii nu te regasesc.

Simt ca ai plecat, dar unde te-ai dus?

Când altul e țărmul unde zăbovești

Ce loc e acela, ce-ți tulbura ochii cu mii de povești?

Deși laolaltă, uneori singură sunt.

În duh plouă teamă, în minte cuvânt.

Simt că mi-e dor, dar cine-mi lipseste?

Ce parte din mine, din tine sau noi

S-a dus, iar când simt ca nu este, o plâng?

De ce simt nevoie? De ce mi-este dor?

De ce-i loc în inimă pentru atâtea văpăi?

De ce simt temoare? De ce am dorințe?

De ce mi-este teama de banalul din noi?

Jocuri

Pieter Bruegel cel Batran - Jocuri de copii (1560)

Ne jucăm de-a ști: numai ce cunosc e real

Prin viață petrec ca sclav de ideal

Nu am ochi să văd peste propria-mi stiință

Iar sub ea să accept mi-este peste putință.

Ne jucăm de-a viața: de-a va-ți ascunselea,

Prinde-mă dacă poți, caci umblu deandoaselea.

Sufletu-mi tainui, masca-ți etalez:

In joc sumă-zero ușor nu cedez.

Ne jucăm de-a fi: eu, mai bun ca tine,

Inamic imi esti sau eu însumi, văd bine?

De nu-s cel ce-i primul, zău ca nu-mi ține,

Asa ca n-am milă, barem numai de mine.

Ne jucăm de-a binele

De-a îmi e rau și nu vreau să-mi admit,

Nu sufăr, nu doare, nu zic,

Nu lacrimă, nici plânset, nimic.

Paradoxuri imbecile

"Cobos" - Balta din Sau (2008)

   Pe malurile marelui râu, aproape de baraj, în zilele cu soare se adună fel de fel de oameni. Mai ales la sfârșit de săptămână când, ca să se simtă în sfârșit liberi de sclavia muncii moderne, mulți oameni aleargă către natură să-și petreacă puținele clipe de libertate. Asta dacă nu aleg să alerge către centrele comerciale unde să preschimbe zilele de libertate plus niscaiva valori moentare primite de la stăpâni, pe obiecte triviale și lipsite de insemnătate dar care, paradoxal, îi fac să se simtă împliniți.

   Într-o astfel de sâmbătă cu soare, sus la baraj, râul face cadou o priveliște minunată oricui vine să se bucure de ea. Ziua a început devreme printr-o simfonie de culori, texturi și sunete, adusă omagiu creației de către râu, pădure si munte.
   Mai întâi au ajuns primii perscari. Oameni tacuți și liniștiți care au ales să vina la râu în zori ca să-și asculte în tihnă gândurile. O dată cu risipirea ceții și cu încălzirea atmosferei o mulțime din ce în ce mai pestriță a început să populeze râul, malurile lui și pădurea.

   Catre după-amiază, pe râu doi oameni vâslesc într-n caiac. Vin din josul râului, cine știe cât să fi vâslit pentru a ajunge pâna aici, la lacul de acumulare, faimos pentru biserica din secolul XI pe care o adăpostește în adâncimile sale. Conversează și vâslesc fără oprire și, pe măsură ce se apropie se poate desluși și ce vorbesc. După ce-au trecut de clopotniță pe care râul ne-o dezlvăluie cam o treime din cauza secetei de peste vara, cei doi încep o conversație despre tutun. Unul îi spune celuilalt că a încercat tutunul recomandat și ca i-a plăcut. Sau ca nu i-a placut?! Nu conteaza.
   De aici se încheagă o conversație despre tipuri de tutun. Comparații de prețuri și calități, modalități de consum: țigarete gata cumpărate, țigari făcute manual în foiță sau cu aparatul de făcut țigări. Despre pipe, filtre, forme de tăiere, culoare, textură și gust. De parcă ar vorbi despre delicatese.
   De-odata însă conversația se oprește lăsând loc unei liniști confortabile pentru care râul însuși pare că le mulțumește liniștindu-și apele și făurind o oglindă cu ajutorul căreia splendarea peisajului poate fi contemplată la dublu. Ce doi și-au aprins câte o țigare. Nu se știe ce fel de tutun fumează. Cred că nici măcar ei nu știu, chiar și după atâta vorbăraie expertă în materie de tutun.
   Dupa ultimul fum tras, oglinda se sparge o dată cu liniștea. Acum priveliștea se poate contempla iar numai la simpu, de data asta cu o bandă sonora cam galagioasa. Mirajul a trecut. Barcagii vâslesc in gălăgie spre debarcader unde, o data ajunși abandonează barca, unealta libertății lor de sămbăta asta. Se îndreaptă spre mașină și, probabil, cu ajutorul ei, spre cușca sclaviei lor eterne: casă, muncă, bani.

Doar am visat

Leszek Andrzej Kostuj - Mesagerii visului 17

Am visat ca am uitat

Ca viitoru-i doar un vis

O gura mare de abis

Ce-nghite ganduri si-asteptari.

Am visat ca m-am temut

Ca viitorul a trecut

Si l-am tesut in minte iar

Sa-l retraiesc ca avatar.

Am visat ca am patruns

In lumea vaga de proiectii

In care moartea tine lectii

Prin intrebari fara raspuns.

Am visat ca m-am trezit

Dar doar un vis a fost, o stiu.

Si-acuma dorm iar asteptand

Din viitor sa ies curand.

Criticii muzicali

Nanda Correa - We must be free

Cei cinci canari au amutit

Dulcele tril si l-au oprit

Ascult-acum doar noul cant

Soapte de frunze cu voce de vant.

Soarele s-a ascuns in nori

Lasandu-i in cinci inchisori

Unde-s pe viata condamnati

De oameni-stapani de sine uitati.

Ascult-acum, doar, si viseaza

La soare cald prelins prin raza

Pe inchisoarea ta eterna,

Vesnica umbra, trista caverna.

Si-nvata de la cei cinci critici
Cum cusca de ganduri dospeste politici
Prin care te legi cu catuse cam grele
Si-ti lasi cele aripi in ale mintii zabrele.

Cautare

Leni Kae - My soul my reflection (2006)

Mă trezesc din somn în haos

Sau poate așa e lumea.

Stânci de orgoliu-n râul vieții,

Strigoi ce așteapta paos.

De la cei lucizi în haos
Ce vad bine debandada
Eu pe ochi ma spal cu vorbe:
Sa-nlatur vechi rutine
Si să demolez fațada.

Să ramână doar esența,
Dezbracată, fară frică
Și nici teama de ridicol,
De greșeala sau critică.

Sa lucească, să iubească
Și să n-aștepte nicicum.
Doar să dea a sa lumină
Omului ce sunt Acum.

Ochii-s limpezi iar de-o vreme,

Însă parcă tot lipsește,

Ceva care nu s-explică,

Doar în inimă mocnește.

Mă pierd iar, cătând în neguri

Ale minții, raționale,

Și-obosită adorm în haos
De reflexii ca de aburi.

Nu găsești cu ochiul minții
Ceea ce-n inima trăiește
Însă tu nu-ți lăsa drumul
Căci spre tine te-adancește.