Vânt de toamnă

Elena Kotliarker - Vantul de toamna

Când vântul suflă și ridică

Valuri de frunze către cer

M-așez la masa mea cea mică

Și-ascultând încep să sper.

Urzesc la toamnă udă, rece

O ațipeală a naturii

Ce-n văzul meu își pregătește

Al vieții somn refăcător.

Siestă magică în care

Totul adoarme lin și lasă

Iarna s-ajungă, rece moarte,

Cu ale ei geruri de napastă.

Urzesc la seri întunecoase

Cu ploi și aprigi vijelii

Și cu noi doi privind cum focul

Schițează viu scamatorii.

În iarnă tot calzi vom rămâne

Și tot ne vom sorbi-n privire

Iar încălziți de focul magic

Ne-om lăsa pradă fericirii.

Iar când va fi gerul mai aspru

M-oi cuibări strâns lângă tine

Și-oi asculta cu încântare

Cântecul inimii-n tihnire.