Corina Chirila - Crescent Nebula (200?) |
Ascultând a mea dorință
Într-o zi de primavară
Soare aur, flori rubine,
Tu în dar venit-ai dară.
Mi-ai adus în dar simțire,
Gânduri blânde și duioase,
Inimă țesând iubire
Pentru tine, făr' foloase.
Și mi-ai dat clipe senine
Nopți de tihnă și magie
Cânt în suflet, pace-n minte
Șaizeci nopți și șaizeci zile.
Și-ntre daruri scumpe multe
Giuvaieruri, nestemate
De milioane noi senzații
Toate calde, prețioase.
Gânduri pline de iubire
Ai sădit în a mea minte
Lumi nădejdi și flori de vise
Ca un grădinar cuminte.
Mi-ai dat: din ce-i bun în lume
Tot ce-i suflet mi-ai adus,
Să cunosc acea iubire
Făr' de zori și făr' de-apus.
Și te-ai dus apoi din viața-mi
Luminată de tezaur
Ce mi-ai fost și-i fi de-a pururi
Înger de iubire faur.
Ai lăsat in loc tristețe
Nori de dor și ploi de lacrimi
Pentru minte zdruncinare
De iluzii, și-ncercare.
Al puterii mele dascăl
Tu mi-ai fost pentru o clipă
De-a iubi fără condiții,
De a da, și-a vrea nimică.
Nu mai mult de-a trece bine
Fericit și fără teamă
Pe tărâmul numit viață,
Prin destinul ce te cheamă.
Iar acum când ești departe
Ai rămas tot lângă mine.
Cânt in suflet, pace-n minte,
Mugure de fericire.
Mugure de fericire.