duminică, 25 noiembrie 2012

Zeita Gheea

Gheea si Uranus (creta pe tabla)
     Se povesteste, in legenda, ca lumea noastra cea de astazi: pamantul - plin de flori si fructe, cu rauri limpezi si izvoare - soarele, luna, ziua, noaptea si vanturile, sufland repezi, n-au fost intotdeauna astfel. Lumea intreaga era-n haos, haos invartejit si negru, fara hotare, fara forma. Insa, precum cantau poetii, din haos s-a desprins pamantul. Pamantul nostru larg si darnic. Iara pamantul rupt din haos era insasi zeita Gheea.

     Dragostea a unit pe Gheea cu cel dintai barbat, Uranus. si el, Uranus, era cerul, cerul inalt si plin de stele. Ce mult isi iubea Geea sotul!... Nu mai putin o indragise Uranus pe sotia lui. Ca sa-i arate dragostea, zeul ii asternea pe frunte cununi de aur si lumina, atata timp cat era ziua, si noaptea o invaluia intr-o hlamida albastruie, plina de astri lucitori. O dezmierda cu ploi si vanturi, si nu se satura sa-i spuna ca ea va fi mereu a lui, cat o sa fie lumea lume.

Iar ea se impodobea pentru Uranus si isi punea vesminte scumpe, pe care le teasea anume din frunze si din ierburi verzi. Isi presara in par miresme din cele mai alese flori. Si il privea cu ochii limpezi, stralucitori si azurii, ai lacurilor de clestar.

Fragment din "Zeita Gheea" -  Alexandru Mitru, Legendele Olimpului

marți, 13 noiembrie 2012

De mana

Niki Sands - Iubire in mana
În căușul palmei mele
Am făcut ieri o cămară,
Un iatac pentru a ta mână
Un' să stea fără de straie.

In tihnă să-și cânte pulsul,
Prin piele sa ne vibreze,
Mesager de-a ta simțire
Grăiască inimii mele.

Dacă afară-i frig și ceață
Și-n inima-i cald și bine
Lasă teama, ieși în lume,
Lasă-ți viața să respire.

Daca-n tine-i frig și beznă
Și simți că nu știi de tine
Aprinde lumina vieții:
Straluceste prin iubire.

luni, 12 noiembrie 2012

Stele in vin

Vincent Van Gogh - Noapte instelata peste Rhone
Am ajuns asear' acasa:
Cer senin si plin de stele
Frig de toamna capricioasa
Anuntand iarna devreme.

Stau, ma uit la cer tihnit:
Noapte vie-n intuneric,
Stele reflectate-n vin,
In pahar si-n gand, tot ele.

Iar visez cu ochi deschisi,
Si te simt chiar, langa mine:
Numarand stele furis
Si saruturi - o multime!

duminică, 11 noiembrie 2012

In orasul fantoma

Mimi Revencu - Doamna si pisica ei
In orasul fantoma,
In care nimeni nu doarme,
Lumea-i bagata-n cutii.
Anexata la sisteme
De vise desarte:
Cum ca lucrul te face sa fii.

In orasul fantoma,
In care nimeni nu doarme,
Linistea-i aparenta, sa stii.
Pacea ta si a mea
Vine din unde inalte,
De unde-i ce te face sa fii.

In orasul fantoma,
In care nimeni nu doarme,
E-ntuneric in case si minti:
Lumea crede ca-i viata
Care-i grea si nedreapta,
Nu dorintele noastre de sfinti.

In orasul fantoma
In care nimeni nu doarme
Unde cel ce-are pace-i gonit
De multimea ce fabrica 
Zgomote oarbe
Intr-un somn de nebun ratacit.

Si ma plimb: sa ma misc si sa fug neincetat
Pe strazi de piatra si canale de minte
Caci fantoma aceasta ma-nghite hulpav
Intr-un joc zgomotos de cuvinte.

duminică, 4 noiembrie 2012

Probleme

Ibrahim Savas Pekdemir - Regiuni de pasiune

- Ce problema am?! Nici una.
- Eh, hai lasa ca stii tu ca ai.
- Nu, nu stiu. Simt ca nu am nici una. Dar daca tu vezi ca as avea, spune-mi si mie: ce vezi?
- N-am timp acum.
- Atunci, imi spui alta data?!
- N-am ce sa-ti spun... Stii tu prea bine.
- ?!?

miercuri, 31 octombrie 2012

Poezie-rugaciune

Arsenie Boca - Cei 40 de mucenici (fresca)
O, iartă-mi Doamne atâtea rugăciuni
Prin care-Ți cer doar pâine și pază și minuni,
Căci am făcut adesea din Tine robul meu
Nu eu ascult de Tine, ci Tu, de ce spun eu,
În loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta

Îți cer într-una să faci Tu, voia mea,
Îți cer s-alungi necazul, să nu-mi trimiți ce vrei
Și să-mi slujești în toate, să-mi dai fără să-mi iei,
Gândindu-mă că dacă îți cânt și Te slăvesc
Am drept să-ți cer într-una să faci tot ce doresc.

O, iartă-mi felu-acesta nebun de-a mă ruga
Și-nvață-mă ca altfel să stau în fața Ta,
Nu tot cerându-ți Ție să fii Tu robul meu,
Ci Tu, cerându-mi mie, iar robul să fiu eu;
Să înțeleg că felul cel mai bun de-a mă ruga
E să doresc în toate să fie voia Ta.
-  Atribuita fie lui Arsenie Boca, fie lui Traian Dorz  - 

duminică, 28 octombrie 2012

Vânt de toamnă

Elena Kotliarker - Vantul de toamna
Când vântul suflă și ridică
Valuri de frunze către cer
M-așez la masa mea cea mică
Și-ascultând încep să sper.

Urzesc la toamnă udă, rece
O ațipeală a naturii
Ce-n văzul meu își pregătește
Al vieții somn refăcător.

Siestă magică în care
Totul adoarme lin și lasă
Iarna s-ajungă, rece moarte,
Cu ale ei geruri de napastă.

Urzesc la seri întunecoase
Cu ploi și aprigi vijelii
Și cu noi doi privind cum focul
Schițează viu scamatorii.

În iarnă tot calzi vom rămâne
Și tot ne vom sorbi-n privire
Iar încălziți de focul magic
Ne-om lăsa pradă fericirii.

Iar când va fi gerul mai aspru
M-oi cuibări strâns lângă tine
Și-oi asculta cu încântare
Cântecul inimii-n tihnire.